Oana-Daniela Oprescu este psihoterapeut cognitiv-comportamental, terapeut și coordonator de programe ABA în cadrul Asociației Help Autism. Are experiența de 9 ani în aplicarea tehnicilor ABA și a terapiei tulburărilor de limbaj. Este absolventă a Facultății de Psihologie și Științele Educației, Universitatea București și a Masterului de Psihodiagnoză cognitiv și consiliere psihologică, Universitatea Ecologică. A finalizat cursurile de specializare în Terapiile cognitiv-comportamentale în cadrul Asociației de Hipnoterapie și Psihoterapie cognitiv-comportametală.


Prezintă la Conferința Internațională ABA 2018:

Grupul de socializare – primul pas al integrării funcționale a copilului cu TSA

Grupurile de socializare  modelează  atitudinile și comportamentele  copiilor cu TSA în vederea unei integrari cât mai funcționale, oferă ocazii repetate de a exersa ceea ce au învățat în medii structurate, într-o manieră cât mai naturală, oferă exeperiențe educaționale asemănătoare celor din învățământ.

Grupurile de socializare asigură exersarea repetată a abilităților deficitare: contact vizual; cerere spontană, răspuns spontan la întrebari, postură corectă pe scaun/ în picioare, răspuns la instrucții comune, răspuns la instrucții individuale, salut spontan, finalizarea cerințelor în mod independent.

Aceste grupuri asigură interacțiunea cu alți copii si oferă ocazii de a găsi și alte activitați recompensatorii pentru copil.

În cadrul acestei prezentări, se vor evidenția modalităti de organizare a grupurilor de socializare,  exemple de activități în cadrul grupurilor de socializare și care sunt avantajele copiilor  participanți.

Vezi programul ediției 2018