Cartea „Applied Behavior Analysis” de John Cooper, Timothy E. Heron si William Heward este disponibilă în limba română. În România nu există o lucrare la fel de amplă, ca reper în cercetare și tehnici de intervenție pentru specialiști, în analiza aplicată a comportamentului. În 2015, ATCA a obținut licența pentru a traduce lucrarea aceasta, punând bazele pentru formarea unui suport informațional astfel incat România să poată forma analiști comportamentali la nivel internațional.

„Această carte este primul text academic de terapie comportamentala aplicata in limba romana, fiind necesară oricărui specialist care lucrează în domeniu. „Este însă o carte utilă si celor care lucrează cu copii tipici, în scoli de masă. Lucrarea este de asemenea primul pas în dezvoltarea unui viitor program de formare în limba română în domeniul analizei comportamentale”, a declarat presedintele ATCA, Anca Dumitrescu.

Cartea este la a doua editie si a fost actualizată de-a lungul timpului cu informatii si tehnici noi de interventie.

„Este una dintre cele mai onorante zile ale carierei noastre. Este un privilegiu ca profesionisti din altă tară, din alta limbă, să considere munca noastră atât de valoaroasă încât să fie tradusă”, potrivit lui William Heward, profesor emerit in educație la Universitatea de Stat Ohio (SUA), unul dintre autorii cărtii, prezent la lansarea care a avut loc în luna noiembrie 2016 la Bucuresti.

Celor care solicită aplicarea ABA în cazul copiilor cu tulburări din spectrul autist, expertul tine să le explice că în ABA există metode diferite, toate dovedite stiintific.

„Ceea ce face ABA este să ofere strategii. Include o filosofie si principii de bază prin care educatorii pot crea interventii pentru probleme specifice pe care le au cu elevi tipici sau cu tulburari din spectrul autist”, a mai explicat William Heward.

Cartea poate fi achiziționată la următoarea ediție a Conferinței Internaționale ABA.